o lume s-a schimbat!

N-am scris de mult, atît de demult încît acum cînd mă uit la dată mi se pare o veşnicie.
Exact după cinci zile de la data aceea am aflat o veste care ne-a obligat să schimbăm absolut toate planurile. Pentru că eu nu mai am voie să călătoresc, nu mai am voie să stau în picioare de fapt, trebuie să stau nouă luni în pat ca să pot săl păstrez, fără să ridic mai mult de o cană şi fără emoţii şi stres. Normal că aşteptasem să se întîmple, normal că “luptasem” pentru asta, normal că exact în luna mai renunţasem şi normal că exact atunci a fost timpul.
Minunea are inimă care bate tare, am văzut-o la ecograf, are acum un nume, se numeşte Victor, chiar dacă am vrut să se numească Sara, iar eu o să fiu majoritatea în continuare.(căci votul a patru bărbaţi în casa mea nu face cît al meu).
Deci am făcut toate analizele, sunt 46 XY cromozomi, culturile au ieşit bune, inima bună, măsurile bune, normale, mişcă, încă nu joacă fotbal, dar nu mai e mult, deci stau în patcu laptopul pe genunchi şi scriu. Sper să scriu lucruri mai inspirate în curînd pe aici.

Gînduri de pe cealaltă parte a Pămîntului

În ultimele luni sunetul libertăţii se aude atît de tare în mine încît nu mă pot gîndi la preţ. Şi oare care ar putea fi preţul? Libertatea are întotdeauna un preţ, pentru toţi, în toate timpurile, sub toate circumstanţele, a avut şi are un preţ. Însă aceste două cuvinte magice se aşează zilnic pe buzele mele: “Putem alege”. Cînd mă aud rostind aceste cuvinte simt aşa o briză care-mi trece prin păr, un fel de acasă în România şi m-am cocoţat pe bara unde se ridică la bătut covoarele şi umblu de la un capăt la celălalt cu braţele larg deschise. Îmi transpiră tălpile, palmele, nasul mi-e rece şi abia respir, însă e o bucurie tainică pe care nu o pot împărtăşi cu nimeni. “Putem alege”. Îmi place să trăiesc aici şi îmi place să trăiesc în România. Am o mie de proiecte aici şi două mii de proiecte acolo. Vreau să scriu, să finalizez, să fac un studio de film, un cinematograf modern şi scump în Alba-Iulia, că nu are, să fac un film, o agenţie imobiliară şi una de credite, o şcoală, două şcoli, multe, multe case. Case frumoase pentru oameni care vor trăi acolo, se vor iubi, vor face dragoste şi copii în fiecare din casele pe care le voi construi eu. Noi. Echipa mea. Lumea tinde să se împartă în următorii ani în bogaţi şi săraci. Clasa mijlocie se subţiază văzînd cu ochii şi eu cred că fac parte din ea acum, dar nu vreau să transform această problemă a omenirii în problema mea, vreau să fac parte din soluţie. Adică să mă pun în mişcare în această direcţie. Eu cred că sunt soluţia. Ia uite ce bine sună aceste afirmaţii: O româncă se întoarce. Un român se întoarce. Doi români se întorc. Mulţi români se întorc. Aduc aceşti români mai mult decît au dus? Cu siguranţă. Sună bine. Sună ca un răspuns la viitorul unui popor versus întrebările celor neurniţi din mentalităţi îngrădite şi a broaştelor de apă călduţă. Va fi muncă? Nu de muncă mi-e teamă. Mi-e teamă de oamenii care nu vor înţelege că dacă uneori tai în carne vie este pentru că ştiu exact ce am de făcut. Este pentru că îi iubesc şi nu am timp pentru împotrivirile lor, pentru opacitatea lor. Dar tabloul acesta e uriaş şi culoarea fricii e slab conturată azi. Putem alege. Putem alege. Alege şi tu cu mine, îţi spun acum la oră tîrzie pe cealaltă parte a pămîntului... A fi om liber. Alege.

te înconjor ca pe biserica mea

potrivit ar fi să îmbrac o rochie nouă
să şterg de pe faţă toate spoielile scumpe
să-mi las părul pe spate şi ochii să plângă

potrivit ar fi la începutul casei uşa să fie undeva mult mai în faţă
fereastrele să fie departe
şoarecele pisica şi noi tăvălindu-ne în frunzele ce dau în rugină peste pământul nostru proaspăt pădure
potrivit ar fi să dăm jos veşmintele toate şi să ne privim de la început până la sfârşit să te înconjor ca pe biserica mea apoi să plec să mă întorc şi să rămân iar tu să strigi la mine definitivo!aşa cum strigă uneori bărbaţii de rând potrivit ar fi să nasc un copil să-l porţi pe umeri şi apoi să-l dăm lumii şi ea să-l cuprindă cu braţele ei largi de mireasă flămândă mereu potrivit ar fi să ne rugăm împreună dar vezi tu străinule Cineva a pus cheia atât de sus şi alte chei nu intră în potrivitul acesta

2006-11-01